List

În decursul istoriei, psihologia a fost influențată de teorii și concepte care au căpătat o importanță deosebită în înțelegerea noastră a comportamentului uman. Unul dintre aceste concepte este „neputința învățată”, care a fost larg adoptat și integrat în teoriile și practicile terapeutice. Cu toate acestea, cercetarea recentă în domeniul neuroștiinței a început să submineze bazele acestui concept, deschizând uși noi către înțelegerea noastră asupra puterii personale și a capacității noastre de a învăța și de a depăși obstacolele.

Pentru a înțelege cum neurostiinta modernă a reevaluat conceptul de neputință învățată, să ne întoarcem la experimentul controversat realizat în 1967 la Universitatea din Pennsylvania de către psihologul american Martin Seligman. Câinii supuși șocurilor electrice în experimentul inițial au devenit simbolul acestui concept. Aceștia au fost expuși la situații în care rezultatele erau independente de acțiunile lor (orice ar fi făcut, tot primeau șocuri electrice), și astfel au ajuns să se simtă neputincioși si in situații similare viitoare nici sa nu mai încerce sa evadeze din situație. În studiile ulterioare, această reacție de neputință a fost observată și în alte specii, inclusiv oameni, subliniind importanța conceptului în înțelegerea depresiei și a altor tulburări psihologice.

Cu toate acestea, studiile recente în domeniul neuroștiinței au adus o perspectivă nouă și provocatoare. Unul dintre cercetătorii originali ai experimentului din Pennsylvania, Steven F. Maier, a întreprins o schimbare de cariera, devenind neurolog. Acesta a investigat mai în detaliu circuitele neuronale, receptorii și neurotransmițătorii implicați în procesul de învățare și a descoperit ceva surprinzător – creierul nostru nu învață neputința, ci o presupune în fața condițiilor adverse.

Maier a observat cum creierul nostru, în fața stimulilor aversivi precum zgomote puternice, lumină orbitoare, amenințări de violență sau șocuri electrice, declanșează un răspuns instinctiv de paralizie (freeze). Această reacție este legată de o regiune a creierului numită nucleul rafeului dorsal, care eliberează neurotransmițători către alte regiuni ale creierului, cum ar fi amigdala și cortexul senzoriomotor, declanșând senzația de frică și impulsul de a rămâne pasivi. Cu alte cuvinte, creierul nostru presupune neputința în fața unor condiții adverse, este „setarea default” a creierului, iar ceea ce trebuie sa învățăm noi este sa acționăm. Pentru a putea simți că avem control asupra rezultatelor noastre, trebuie să învățăm să ne recâștigăm puterea. Acest lucru implică activarea unor căi neuronale din cortexul prefrontal ventromedial (vmPFC), care pot inhiba răspunsul instinctiv de neputință. De exemplu, atunci când avem experiențe directe în care acțiunile noastre intenționate conduc la rezultate dorite, creierul nostru poate învăța să inhibe răspunsul de neputință și să acceseze resursele necesare pentru a face față situațiilor dificile.

Astfel, neuroștiința modernă ne invită să reconsiderăm conceptul de neputință învățată și să explorăm modalitățile prin care putem prelua controlul asupra vieții noastre. Acest lucru nu înseamnă că nu vom mai întâmpina obstacole sau dificultăți, ci că putem învăța să ne adaptăm și să depășim aceste provocări. Prin conștientizarea capacității noastre de a acționa și de a influența rezultatele, prin cultivarea rezilienței și a abilităților de adaptare, putem construi o stare de bine și un sentiment de putere personală.

Maier, S. F., Seligman, M. E. P., & Solomon, R. L. (2009). Reevaluating Learned Helplessness: Historical, Computational, and Behavioral Perspectives. Annual Review of Clinical Psychology, 5, 1-25.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *